Dacă despărţirea de FC Barcelona era hotărîtă de mai multă vreme, după un mariaj de trei sezoane, Thierry Henry pare să se fi decis şi în privinţa viitoarei destinaţii.
Atacantul francez ar fi ales să evolueze în campionatul nord-american (MLS), la Red Bulls New York, echipă care îi face ochi dulci de mai bine de un an. Informaţia a fost prezentată de două surse media diferite, Radio Monte Carlo şi News of the World, ceea ce nu face decît să-i sporească veridicitatea.
Sub contract cu clubul catalan pînă pe 30 iunie 2011, Henry va împlini 33 de ani pe 17 august.